sa pot

În inima adâncă
Simţeam un fior ce ma lăsat
Să fiu un om cum n-am mai fost
De când în lume sunt călător.

Mireasma florilor de câmp
Aduce mii de gânduri scumpe,
Cum glasul zburătoarelor din zori
Încânt-auzul celor ce încă dorm.

Te simt în fiecare clipă,
Te-aud în fiecare glas,
Te-ador cu fiecare-atingere,
Şi încă-mi este dor de tine.

Din suflet în suflet mai poposesc,
Şi-adun cu greu iubire şi respect,
Cum zboar-albinele spre florile din camp
Şi-adună mierea lor cu greu, ce eu o risipesc.

Iubire vreau să dăruiesc,
Iubire vreau să şi primesc,
Cum şi pământu-mi dă din rod
Dar mai întâi din ploi şi sori îşi îndulceşte-al său odor.

Să fiu eu un necunoscut?
Să-mi pun o mască să nu mai fiu văzut?
Nu pot, m-ascund uşor pe faţă,
Dar sunt vădit de sufletul ce este iubitor.

Exagerez că pot iubi atât de-adânc?
Atunci şi soarele şi luna şi timpul
Şi aerul şi tot pământul şi Dumnezeu
Îmi dau prea mult să pot simţi aşa.